IULIE, Cuptor

Cum e de cald aşa de frig va fi în februarie; căldura mare înseamnă an mănos; dacă se schimbă ploaia cu senin cald, atunci va fi mană pe roadele câmpului; dacă muşuroaiele furnicilor sunt înalte, va fi iarna grea; dacă paianjenul îşi rupe pânza, va ploua; dacă luna plină are ”cerc”, la răsărit, urmează timp senin statornic. Se seamănă spanac şi varză a doua oară; se sapă a doua oară cucuruzul; se plivesc viile; începe secerişul.

1.         COSMANDINUL; ANA-FOCA ( Sf. doftori fără de arginţi Cosma şi Damian)

·              se ţine pentru a fi ferit tot anul de boli năprasnice, arşiţă, foc,grindină.

LUNEA ÎNCURCATĂ (se ţine pentru sănătatea vitelor)

·              oamenii mănâncă la câmp ceapă verde şi beau pelin.

·              se scoate ramura pusă de Rusalii la streaşină.

2      Aducerea veşmântului Maicii Domnului în Vlaherne; Sf. voievod Ştefan cel Mare.

MARŢEA RUSITORILOR, MORŢILOR, TRĂZNETULUI

·              “sufletele morţilor se odihnesc după uşă,înainte de a pleca”, se mătură locul.

4    JOIA VERDE; MÂNIOASĂ.

·              se ţine pentru protecţia recoltelor, vitelor şi sănătăţii oamenilor.

·              “Paparudele”, secerarea orzului (obiceiuri pentru sporul recoltei).

5   TĂNĂSIA CIUMII (Cuv. Atanasie de la Aton), apără de boli (bube).

·              VINEREA (se ţine pentru apărarea de tunete).

6.       Sf. Sisoie cel Mare.

·              apărător de boli , protectorul copiilor.

8       PRECUPUL; ZIUA LUPULUI (Sf. Mare Mc. Procopie).

·              înfloreşte grâul, cucul nu mai cântă.

·              se lucrează la câmp numai până la amiază; nu se seceră, nu se toarce.

·              se ţine ca apărare de grindină, vijelie, arşiţă, foc, lupi, boli ale copiilor.

·              se ţine de femei, ca să aibă spor la coptul aluaturilor.

11     JOI, BULCII (se ţine de teama Ielelor).

12     VINERI (se ţine de teama grindinei şi furtunilor).

13.     Soborul Sf. Arhanghel Gavril

13-27  PANTELIILE, SURORILE SF. ILIE.

·              pârjolesc recolta celor ce nu le cinstesc.

15-17  CIRCOVII DE VARĂ, CIRCOVII MĂRINEI.

15.      CIURICA, ZIUA FEMEILOR (Sf. Mc. Chiriac).

·              cine ia bătaie e “ciuruit”(bătut) tot anul; femeile îşi pot bate bărbaţii.

·              femeile o ţin pentru sporul casei, protecţie de boli la oameni, oi şi păsări.

·              nu se dă şi nu se scoate nimic din casă.

16.   MIEZUL VERII.

·              se munceşte la câmp numai până la amiază, se scoate ceapa şi usturoiul.

·              nu se mătură, nu se piaptănă, nu se taie unghiile, nu se coase, nu se toarce.

17.    MĂRINA (Sf. Mare Mc. Mărina, protectoare a păsărilor de curte).

·              cum e ziua aşa va fi toamna; dacă cicoarele (gâze) cântă va fi toamna lungă şi îmbelşugată.

·              se lucrează până la prânz; se planifică claca la cosit iarba; se împarte pânza de cămăşi.

·              nu se toarce, nu se spală rufe, nu se mătură, nu se coase, nu se taie cu foarfeca.

·              se ţine ca apărare de boli (pocituri, luat de iele, bube), de lupi, de stricăciuni la recolte.

·              se dau pomană găini iar copiilor, porumbi de fiert, mere, pâine.

·              oamenii se înfrăţesc şi-şi fac daruri; se pun flori la icoana Maicii Domnului.

·              se culege pelin (se pune în haine,se fac mături), diverse plante de leac şi de descântat.

19.    CIRCOVUL SF. ILIE ĂL DINTÂI

·              se ţine ca apărare de foc.

·              fetele visează ursitul dacă dorm în cămaşa tăvălită în cânepă.

20.     SÂNT-ILIE (Sf. Mare Prooroc Ilie Tesviteanul)

·              nu se lucrează de teama pagubelor (trăznete, ploaie, grindină).

·              îl cinstesc mai ales cojocarii, stuparii

·              se retează stupii, se duc faguri şi mere la biserică spre binecuvântare şi se împart de pomană.

·              se culeg în zori plante de leac stropite cu sânge de cocoş tăiat deasupra lor.

·              se duc berbecii la berbecar.

·              dacă tună vor fi merele şi alunele viermănoase; dacă plouă, va ploua 20 de zile.

·              se ţine “Târgul de fete de pe Muntele Găina” din jud. Alba.

21.    ILIE-PĂLIE, CIRCOVUL LUI SF. ILIE ĂL DIN URMĂ

·              se ţine ca apărare de boli la oameni şi animale, de trăznete, secetă şi foc.

22.    Sf. Mironosiţă şi întocmai ca Apostolii, Maria Magdalena.

·              apără copii de boli.

·              femeile nu lucrează în casă; fac pomeni pentru răposaţi.

23.     OPÂRLIA (Sf. Foca, patronul arşiţei incendiare).

·              se lucrează până la prânz; se ţine ca apărare de foc (o ţin mai ales petroliştii).

·              nu se coace, nu se toarce, nu se dă foc din casă, nu se scaldă.

25.    Adormirea Sf. Ana.

·              se ţine ca apărare de moarte; nu se ţese, nu se doarme.

27.     PANTELIMONUL, Sf. ILIE CEL MIC (Sf. Mare Mc. şi Tămăduitor Pantelimon: protector al călătorilor).

·              se isprăveşte seceratul; încep să cadă frunzele pomilor; e sfârşitul verii.

·              se ţine ca să nu facă viermi poamele şi să se coacă pepenii; ca apărare de boli, pagube, rătăciri.

·              se fierb porumbi şi dovleci iar copiilor li se dau mere.

31.    MACOVEIUL URSULUI, LĂSATUL PENTRU POSTUL ADORMIRII MAICI DOMNULUI (Sf. Iosif din Arimatreia).

·              se ţine ca să nu mănânce ursul sau lupul vitele.

Inaltarea Domnului-Ispasul

  Unul dintre cele douasprezece praznice imparatesti, se sarbatoreste intotdeauna in joia din saptamana a sasea dupa Pasti, la exact 40 de zile de la Invierea Domnului.

  Sarbatoarea, dupa evanghelistul Marcu rememoreaza Inaltare Domnului in ceruri, in prezenta apostolilor, dar si a unui muritor de rand ce purta numele de Ispas.

Dupa liturghie in biserici, cimitire , manastiri, la monumente si la troite se fac slujbe de pomenire a eroilor neamului cazuti pe campurile de lupta dar si in temnite.

In Nasaud, judetul Bistrita-Nasaud, conform traditiei seculare ziua de joi este zi de targ.

Cum era de Ispas la Nasaud?

De dimineata buna, inainte de rasaritul soarelui  pe drumul pietruit al Nasaudului in sunetul rotilor de la carute si tropaitul copitelor cailor acoperite de sunetul zurgalailor,se  trezeau localnicii reamintindu-si ca azi este ziua marelui targ este ziua marelui targ de Ispas la Nasaud.

"Dar cum a dat in fapt de zori

Veneau cu fete si feciori

Traznind radvanele, de crai

Pe netede poteci de plai

La tot radvanul patru cai

Ba patru sori.

Din fundul lumii, mai de sus,

Din zorit si din apus,

Din cat loc poti gandi ca bati

Venitau roiuri de imparati

Cu stema-n frunte si imbracati

Cum astazi nu-s”

Frumoase fete si chipesi feciori de prin toate satele si catunele de pe Vaile Zagrii, Ideciului, Salautei, Bichigiului, Rebrei, Ilvelor dar si a Somesului, de doua ori pe an, la targurile de Ispas si de Samedru isi dau intalnire la Nasaud, pentru a-si etala frumoasele straie dar si maiestria in jocul popular.

Fiecare caruta incarcata de tineri, avea protagonistul sau: ceterasul. Runcanii a caror Ilene Cosanzene erau recunoscute datorita cozilor impletite de mainile dibace ale femeilor mai in varsta, in saisprezece, treizeci si doi, spunandu-se chiar ca se faceau impletituri din saizeci si patru. Asadar runcanii veneau cu vestitii lor ceterasi – fratii Cilica.

Hordouanii si bichigenii, demni urmasi ai lui George Cosbuc si badea Tanase Todoran, ii aveau ceterasi pe Tanca si badea Sever iar Donuc le zicea pe struna subtire rebrenilor si rebrisorenilor.

Falnici si cu cele sapte randuri de pauni in clop, fluturand in bataia vantului isi faceau simtita prezenta si salaoanii care desi nu aveau un ceteras al satului “ arvoneau” adica tocmeau mai intotdeauna pe celebrul si talentatul ceteras al Telciului – Ion Sabadas.

Cu celébrele lor brauri cu “canaci” coborate pana la poalele camasii pe piciorul drept, erau prezenti si zagrenii, mocodenii, nimigenii, mititenii, puhoi de lume, ce mai.

Dimineata in “pciazul” adica piata din centrul orasului, intre doua trei invartite sub arcusul ceterii, mai cumparau de la mesterii populari cate una alta: de la opinci, unelte agricole, rasaduri pana la renumitele clopuri de paie, pe cat de frumoase, pe atat de folositoare, ca doar Ispasul vesteste sosirea verii.

Cand clopotele catedralei trageau de iesire de la slujba, toata suflarea cu mic cu mare mergea in “loagar” unde asa cum au organizat din timp “cizesii” fiecare sat avea jocul lor in jurul carutelor, unde erau cocotati ceterasii iar tinerii, jucau de le sfaraiau calcaiele, ca doar ii vedea lume din atatea sate.

Trei pasi la stanga binisor

Si altii trei la dreapta lor,

Se prind de maini si se desprind

Se aduna-n cerc si iar se intind

Si bat pamantul tropotind

In tact usor”

Cei drept mai  existau si unele altercatii, din cauza unei frumoase fete din alt sat, care a indraznit si a jucat cu un fecior din alt sat, dar intotdeauna acestea se incheiau repede la un pahar de “holirca”(tuica) bine acompaniat de gustul carnatilor si micilor bine prepeliti la jarul molcom.

Horile tineau pana seara, atunci cand din banii adunati de la tinerii din joc, cizesii-adica flacaii care organizau jocul, plateau ceterasii conform intelegerii avute.

Carutele insotite de strigaturile fetelor si feciorilor se reintorceau in satele lor, sub privirile suparate ale nosodenilor care din cand in cand spuneau “noa, asa fain ca anu’ asta nu o mai fost”

Odata ajunsi acasa, cei mai in varsta adunati in fata caselor, la gurile uliciorilor comentau cu talcul bine cunoscut al taranului roman: cine cu cine a jucat mai mult? Cate randuri de paun a avut in clop cutare fecior? Cum a fost impletita si ce haine a purtat cutare fata? Oare cate nunti vor fi in urma targului?

In schimb cei tineri colindau dealurile si razvoarele pentru a culege floarea de alun, care numai in noaptea de Ispas infloreste dar se si scutura, o floare buna de leac dar si de facaturi de dragoste.

Si asa pana la cantatul cocosilor care vestesc o noua zi de munca, satul intra in enigmática sa liniste, lasandu-ne doar pe noi, cei mai in varsta, ca sa povestim celor mai tineri, cat de frumos era odinioara………..

 Vom continua și în acest an cu desfăsurarea proiectului de “Folclor, traditii si obiceiuri românesti”, dar în acest an se numește “Se întâlnește dor cu dor”. Este un proiect prezentat de asociația România, coordonat de Ica Tomi și care a ieșit câștigător la concursul de proiecte finanțate de Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni.

Proiectul se adresează în primul rând românilor din comunitatea Madridului, dorind în același timp ca să se creeze o punte de legatură între comunitățile românești, atât formate recent cât și cele istorice, dar în același timp se dorește a fi și o carte de vizita atrăgătoare pentru cei de altă naționalitate.

Orice comunitate românească din afara granițelor tării simte nevoia unei apropieri de valorile culturale naționale, prin acest proiect dorim o apropiere prin intermediul folclorului, tradițiilor și obiceiurilor românești, cu celelalte comunități românești, în ideea de a ne simți mai aproape de rădăcini și demonstrând că nu suntem comunitati izolate, că putem stabili o colaborare și un schimb de bune practici.

  Cei care au plecat departe de casă nu se pot niciodată dezrădăcina, nu se pot desprinde complet de un loc miraculos plin de amintiri,  iar cu trecerea anilor, sentimentul apartenenței la universul de simboluri al satului devine tot mai puternic, e și nostalgie și duioșie pe care vrem nu vrem o ducem în suflet ca o dulce povară. Într-un fel sau altul cu toții aparținem satului românesc și avem datoria de onoare de a nu-l da uitării , de a ne reamintii și reda viitorimii așa cum era el odinioară.

In proiectul actual vom desfasura 11 ateliere, din care patru practice în care vom învăța si vă vom pune la dispozitie materialele necesare pentru confecționarea unei ii. Pentru aceste ateliere vom constitui un grup de 15 persoane care se pot inscrie trimitând un e-mail pe adresa electrónica a asociației Romania: asociatiaromania@gmail.com sau ica.tomi@fedrom.org

Partea teoretică va fi susținută de șapte ateliere în care vom vorbi despre tradițiile și obiceiurile românești nu numai din spatiul teritoriului României, vom discuta despre tradiții și obiceiuri românești pe care le regăsim și care au fost păstrate de-a lungul mileniilor în comunitătile românești istorice, vom aborda și tema meglenoromanilor, aromânilor, istroromânilor și a minorităților conlocuitoare. În concret vom prezenta obiceiurile din comunitatea româneasca din Bulgaria, Basarabia, vom vorbi despre obiceiurile istroromanilor, meglenoromanilor și aromânilor, dar și obiceiurile și tradițiile din România și influența avută de la minoritătile conlocuitoare.

Tema atelierelor : Costumul popular -confecționare ieri si astăzi, tradiție și evoluție; obiceiurile de nuntă  odinioară și astăzi; folclorul și tradițiile la meglenoromani, aromâni și istroromani; folclor, tradiții și obiceiuri românești din comunitățile istorice românești: Valea Timocului; călușarul și doina -patrimoniul UNESCO; tradiții și obiceiuri similare în spațiul european - tradițiile agrare, medicina populară, descântece; minoritățile conlocuitoare influente reciproce în folclor, traditii, obiceiuri și port popular.

În vederea desfășurării acestui proiect la un nivel cât mai înalt și în atingerea scopului propus, am contactat cu specialisti în folclor, etnografie și etnologie, care sunt dispuși să participe la atelierele care se vor desfășura în Madrid in sediul FEDROM: d-nul profesor Virgil Coman, d-nul dr. Ivo Ghiorghiev din Vidin Bulgaria si doamna Paula Popoiu, Director general en Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti".

Obiceiuri de Paste

„Craii de la Mocod” este o tradiţie ce dăinuie de mai bine de trei secole în satul Mocod, comuna Nimigea (Bistriţa-Năsăud). În a doua zi de Paşte, sunt aleşi cei mai harnici doi tineri din localitate, care sunt numiţi „crai” şi care au dreptul să îi pedepsească pe alţi doi feciori leneşi. Cei dintâi duc câte un prun tânăr fetelor din sat, care îl ornează cu panglici colorate, beteală, flori şi păpuşi. Craii trebuie apoi să-şi „spele” păcate şi să plătească pentru a fi scoşi din apa Someşului.

În comuna Şuşag, judeţul Alba, există un obicei despre care localnicii spun că este unic în România. Este vorba despre „statul la vase”, tradiţie ce se păstrează încă pe Valea Sebeşului. În cea de-a doua zi de Paşte, tinerii căsătoriţi în ultimul an trebuie să se îmbrace în haine populare de nuntă şi să stea la masă în curtea bisericii din localitate, aşteptând ca rudele şi prietenii să le aducă diverse cadouri utile pentru gospodărie.Vechi de secole, obiceiul a fost „întrerup” cu câţiva ani înainte de Revoluţia din 1989, iar în anii ’90 nu a mai putut fi organizat pentru că tinerilor le era ruşine să se implice. Datina a fost însă reînviată la începutul anilor 2000, cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba. Dacă înainte proaspeţii căsătoriţi primeau vase de lut, acum darurile constă în vase de sticlă, porţelan sau inox.

Tot în Alba, Bistrita-Nasaud, dar şi în alte judeţe din Transilvania, în comunităţile de germani şi saşi se păstrează încă tradiţia „stropitului” sau „udatului”. Lunea, în cea de-a doua zi a sărbătorii Pascale, băieţii tineri formează mai multe grupuri şi merg să stropească fetele cu parfum. În unele sate băieţii trebuie să întrebe părinţii fetelor dacă primesc cu udatul, spunând: „Am fost într-o pădure verde, am văzut o viorea albastră, care stătea să se ofilească. Îmi daţi voie să o stropesc?”. Dacă în vechime fetele erau stropite cu apă, din secolul al XIX-lea tinerii folosesc sticluţe cu parfum. În schimb, băieţii primesc cozonac, prăjituri, ouă roşii şi vin.

În satul Sânmihai din judeţul Mureş, tânărul care iese primul la arat în primăvară – poreclit„Pogăniciul” - este urmărit, în a doua zi de Paşte, de şapte „fugari” desculţi, ţelul primului fiind să urce în turnul bisericii şi să tragă clopotele fără a fi prins şi astfel să primească băutură şi ouă roşii. Dacă, dimpotrivă, este prins, „Pogăniciul” este aruncat în pârâul ce traversează satul, apoi trebuie să le facă cinste celorlalţi.

În Bucovina, în noaptea de Înviere, fetele se duc în clopotniţă şi spală limba clopotului cu apă neîncepută. Cu această apă se spală apoi pe faţă în zorii zilei de Paşte, pentru a fi frumoase tot anul şi pentru ca „aşa cum aleargă oamenii la biserică atunci când se trag clopotele, tot aşa să alerge şi băieţii după ele”. Băieţii trebuie să meargă cu flori la casele tinerelor pe care le plac, iar ele, pentru a demonstra că sentimentul este reciproc, trebuie să le ofere un ou roşu.

În Ardeal, tinerii maghiari obişnuiesc să împodobească, de sâmbătă noaptea, cu crengi de bradporţile caselor unde locuiesc fete nemăritate. Fetele care au pândit toată noaptea la ferestre ştiu pe cine să răsplătească, astfel că băieţii primesc în ziua de Paşte bucate sau bani.

La Călăraşi, credincioşii aduc la slujba de Înviere şi un cocoş alb. Tradiţia spune că atunci când cocoşii cântă, Hristos a înviat. Aşadar, cel mai norocos va fi gospodarul a cărui pasăre va cânta prima. Acesta va avea un an plin de belşug.

În Câmpulung Moldovenesc, în zorii zilei de duminică, credincioşii ies în curtea bisericii şi, stând în cerc, aşteaptă ca preotul să sfinţească şi să binecuvânteze bucatele din coşurile pe care le-au adus. În fiecare coş se găseşte o farfurie pe care sunt aşezate seminţe de mac, sare, zahăr, făină, ceapă şi usturoi. Deasupra acestei farfurii se pune pasca, şuncă, brânză, ouă roşii, bani, flori, peşte afumat, sfeclă roşie cu hrean şi prăjituri. După binecuvântarea acestora, seminţele de mac se aruncâ într-un râu pentru alungarea secetei, sarea este păstrată pentru a aduce belşug, iar zahărul poate fi folosit pentru a fi dat vitelor atunci când sunt bolnave. De asemenea, se crede că făina va face ca rodul grâului să fie bogat, iar ceapa şi usturoiul protejează culturile împotriva insectelor şi altor dăunători.

În prima zi de Paşte, de dimineaţă, în satele de pe Valea Bârgăului şi de pe Valea Sălăuţei, copiii merg din casă în casă să le ureze oamenilor sărbători fericite şi să vestească Învierea Domnului. Obiceiul se numeşte „În pciez” şi reprezintă o întrecere între copii pentru a aduna cât mai multe ouă vopsite.

Apoi, în după-amiaza zilei de Paşte, cei mici se adună în curtea bisericii, după Vecernie, să „ciocănească” ouăle cu banul, miza jocului fiind atât oul care poate fi câştigat de cel care îl nimereşte cu moneda, cât şi banii puşi în joc. Copiii pun pe pământ câte ou roşu, iar de la un metru distanţă aruncă bani spre el. Cel care reuşeşte să înfigă banul în ou, primeşte atât oul, cât şi restul monedelor. Tradiţia spune că învingătorul va avea o viaţă îmbelşugată.

Obiceiuri de Paste in alte tari

În Finlanda, în ziua de Paşte, copiii se costumează în vrăjitoare, se vopsesc pe faţă cu funingine şi merg cu „colindatul” din casă-n casă. Gazdele care îi primesc le oferă dulciuri.

Localnicii din Haux, Franţa, prepară în cea de-a doua zi de Paşte o omletă uriaşă. Peste 4.500 de ouă folosesc pentru asta.

Norvegienii au şi ei o tradiţie specială. În timpul sărbătorilor Pascale, aceştia citesc romane poliţiste. Editurile de presă tipăresc din acest motiv cărţi „de sezon”, în colecţia „Easter Thriller”.

În Republica Cehă, a doua zi de Paşte este cunoscută drept „Lunea biciuirii”. Cu această ocazie, băieţii lovesc picioarele fetelor cu un bici împletit din nuiele. Se spune că astfel tinerele vor avea parte de sănătate şi frumuseţe. În schimb, fetele le oferă băieţilor ouă pictate şi leagă panglici în jurul biciului.

sursa: Gandul

Vinerea Mare este zi de mare doliu a intregii crestinatati pentru ca este ziua in care Hristos a fost rastignit si a murit pe cruce pentru mantuirea neamului omenesc.

Aceasta zi este cinstita mai ales prin participarea la slujba Prohodului Domnului. Este ultima zi din Postul Pastilor si se mai numeste si Vinerea Patimilor sau Vinerea Seaca, pentru ca e zi de post negru, adica nu se mananca si nu se bea decat apa toata ziua,

 In vinerea seaca clopotele bisericilor nu mai suna doar toaca se aude in biserici. Pentru ca in aceasta zi nu se ara, nu se seamana, nu se coase, nu se tese, nu se spala rufe, multe dintre gospodine vospsesc ouale.

Iata cateva sfaturi de la bunicile noastre despre cum se vopsesc ouale:

• ·         Ouale trebuie sa fie proaspete si se pot verifica scufundandu-le in apa, cele proaspete se vor lasa la fund
• ·         Pentru a nu crapa la fierbere ouale trebuie tinute la temperatura camerei cel putin patru ore
• ·         Inainte de a le fierbe ouale se spala si se clatesc intr-o solutie de apa cu otet.
• 
  

Oul reprezinta un simbol al fertilitatii, renasterii si a ciclului vietii.Conceptul oului sacru de la Babilon s-a raspandit de la vechii persi in Egiptul si Roma antica, la hindusi si druizi. Simbolistica oualor de Pasti trebuie cautata inainte de nasterea lui Hristos, in timpuri stravechi. Oul era dat in dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creatiei, fecunditatii, simbol al vietii si al reinnoirii naturii, obiceiul vopsirii lui fiind intalnit la chinezi cu doua mii de ani inainte de Hristos.

Obiceiul colorarii oualor s-a transmis crestinilor si este inca practicat mai ales la popoarele Europei si Asiei. Spre deosebire de alte tari ale Europei, unde obiceiul s-a restrans sau a oua rosii disparut, la romani a inflorit, atingand culmile artei prin tehnica, materiale, simbolica motivelor si perfectiunea realizarii.

Folclorul conserva mai multe legende crestine care explica de ce se inrosesc ouale de Pasti si de ce ele au devenit simbolul sarbatorii Invierii Domnului. Una dintre ele relateaza ca Maica Domnului, care venise sa-si planga fiul rastignit, a asezat cosul cu oua langa cruce si acestea s-au inrosit de la sangele care picura din ranile lui Iisus. Domnul, vazand ca ouale s-au inrosit, a spus celor de fata: „De acum inainte sa faceti si voi oua rosii si impestritate intru aducere aminte de rastignirea mea, dupa cum am facut si eu astazi”.

Culoarea rosie cu care le vopsesc crestinii la Pasti, reprezinta pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare, dar si sangele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mantuirea lumii.

 Traditii si obiceiuri

Lumea, in trecut, pleca acasa de la biserica cu lumanarile aprinse pe drum. Ocoleau casa de trei ori si intrand, se inchinau, faceau cate o cruce cu lumanarea aprinsa in cei patru pereti sau doar la grinda de la intrare si pastrau lumanarea pentru vremuri de primejdie.

Fiind ziua in care Iisus Hristos a fost rastignit pe cruce, in aceasta zi nu se ara, nu se seamana si nu se sadesc pomi, intrucat nu vor rodi. Femeile nu au voie sa coaca, sa coasa, sa teasa, sa spele rufe sau sa toarca.

In Vinerea Mare nu se mananca urzici, nu se foloseste otet pentru ca pe Cruce, Iisus a fost batut cu urzici, iar buzele i-au fost udate cu otet. Credinciosii petrec Vinerea Mare in rugaciune.

In aceasta zi, gospodinele opresc lucrul. Nu se spala si nu se sacrifica pasari sau animale.

Cercetatorii etnografi sustin ca, in comunitatile traditionale, se considera ca Vinerea Mare, odata cu moartea Mantuitorului, deschide un timp al haosului si intunericului, oamenii ramanand fara protectie divina. Se spunea ca Vinerea Mare ar echivala cu 12 vineri obisnuite, denumirea de Vinerea Seaca explicandu-se prin postul negru pe care multi oameni obisnuiau sa-l tina. Cine face vreun rau semenului sau in aceasta zi va fi pedepsit inzecit pentru fapta sa.

In unele zone ale tarii se afuma cu tamaie pomii si casele pentru a le feri de animalele salbatice, de trasnete, boli si daunatori. De asemenea, exista traditia ca daca ploua, va fi un an imbelsugat, iar daca nu, va fi mare saracie tot anul.

In popor se crede ca postul negru este bun pentru 'secarea' gusii si vindecarea bolilor de piele (Bucovina, Moldova, Transilvania), ca il va feri pe cel care posteste de toate bolile si il va face sa fie sanatos tot restul anului.

In Vinerea Mare, dimineata, inainte de rasaritul soarelui, oamenii alergau desculti prin roua sau se scaldau tainic in ape curgatoare: se crede ca cel care se cufunda de trei ori in apa rece in Vinerea Seaca va fi sanatos tot anul.