Obiceiuri de Sf. Ion – Udatul Ionilor
7
ianuarie este sărbătoarea de Sf. Ion, care încheie sărbătorile de iarnă (6 dec.
– 7 ian.). În regiunea noastră(n. zona Sibiului) este obiceiul numit “Udatul Ionilor”.
După slujba de la biserică, preotul însoţit de alai se
îndreaptă spre rîul care străbate satul. Aici, cei care poartă numele de Ion
sunt botezaţi în apa rece a rîului. Dacă preotul are acest nume, atunci el este
primul care va intra cu picioarele în apă.
Această sărbătoare este un prilej de bucurie, dans,
cîntec.
În faţa bisericii se încinge hora. Tinerii îmbrăcaţi
în costume populare dansează. Apoi are loc defilarea tinerilor călări. Caii
sunt împodobiţi cu flori colorate, covoare. Fiecare tânâr îşi va alege o fată
pe care o va urca în şa alături de el. Sărbătoarea se termină a doua zi.
„Udatul Ionilor” este un obicei păstrat din străbuni la Tălmăcel şi care se sărbătoreşte în continuare an de an.
În ziua Sf. Ioan Botezătorul, de cum se ivesc zorile, întregul sat vuieşte a sărbătoare. După slujba religioasă, porneşte spre râu alaiul format din feciori călări ce poartă steaguri tricolore, copii şi juni îmbrăcaţi tradiţional, un car alegoric tras de boi împodobiţi cu ţesături şi mărgele şi mai în urmă, măgăruşii cu moşul şi baba din paie.
Ajunşi la râu, pe versuri tradiţionale, junii îi udă rând pe rând pe toţi ce poartă numele de „Ion”. Şi pentru a uita de gerul de afară, Ionii udaţi sunt răsplătiţi cu colaci, vin şi ţuică. Sărbătoarea continuă apoi pe uliţele strâmte ale satului cu dansuri şi cântece specifice locului.