Despre DRAGOBETE

Fiu al Babei Dochia, Dragobetele era sarbatorit pe 24 februarie.

Dragobetele era o sarbatoare putin cunoscuta in trecut, devenind mai populara abia in ultimii ani, intr.-un fel contracarand sarbatoarea católica a Sfantului Valentin. Se tinea doar in sudul tarii, astazi regasindu-se intr.-o forma mai arhaica doar in nordul Olteniei.

Entitate mitologica asemanatoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferentiaza de blajinitatea Sfantului Valentin din traditia catolica, fiind un barbat chipes, un neastamparat si un navalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un petitor si un nas al animalelor, romanii au transfigurat Dragobetele in protectorul iubirii celor care se intalnesc in ziua de Dragobete, iubire care tine tot anul, asa cum si pasarile "se logodesc" in aceasta zi.

Intr-o luna considerata de primavara , ziua de 24 februarie pastreaza inca numeroase ecouri ale unor practici magice de propitiere. Prin excelente este considerata o sarbatoare a fertilitatii pusa sub semnul unei zeitati mitice DRAGOBETELE , este ziua constituirii perechilor, atat pentru pasari cat si pentru oameni. 

in aceasta zi satele romanesti rasunau de veselia tinerilor si de zicala :Dragobetele saruta fetele. Sunt multe credintele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea ca cine participa la aceasta sarbatoare avea sa fie ferit de bolile anului, si mai ales de febra, si ca Dragobetele ii ajuta pe gospodari sa aiba un an imbelsugat. imbracati de sarbatoare, fetele si flacaii se intalneau in fata bisericii si plecau sa caute prin paduri si lunci, flori de primavara. in sudul Romaniei (Mehedinti), fetele se intorceau in sat alergand, obicei numit zburatorit, urmarite de cate un baiat caruia ii cazuse draga. Daca baiatul era iute de picior si o ajungea, iar fata il placea, il saruta in vazul tuturor. Sarutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunti se mai pregatesc pentru toamna.

Nici oamenii mai in varsta nu stateau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua in care trebuiau sa aiba grija de toate orataniile din ograda, dar si de pasarile cerului. in aceasta zi nu se sacrificau animale pentru ca astfel s-ar fi stricat rostul imperecherilor. Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat, pentru a fi dragastoase tot anul. Fetele mari strangeau de cu seara ultimile ramasite de zapada, numita zapada zanelor, iar apa topita din omat era folosita pe parcursul anului pentru infrumusetare si pentru diferite descantece de dragoste.

O alta traditie spune ca Dragobetele a fost transformat intr-o buruiana, numita Navalnic, de Maica Precista, dupa ce nesabuitul a indraznit sa ii incurce si ei cararile.

Superstitii si credinte populare de Dragobete

In vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necasatorite sa stranga zapada ramasa pe alocuri, zapada cunoscuta drept “zapada zanelor”. Apa rezultata prin topire era considerata ca avand proprietati magice in iubire si in descantecele de iubire, dar si in ritualurile de infrumusetare. Se credea ca aceasta zapada s-a nascut din surasul zanelor. Fetele isi clateau chipul cu aceasta apa pentru a deveni la fel de frumoase si atragatoare ca si zanele.

In aceasta zi, fetele trebuie sa se intalneasca cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul intregului an... Totodata, in sate se credea ca fetele care ating un barbat dintr-un sat invecinat vor fi dragastoase tot timpul anului.

In anumite sate uitate ale Romaniei, din pamant se scot radacini de spanz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli.

Este obligatoriu ca in aceasta zi barbatii sa se afle in relatii cordiale cu persoanele de sex feminin. Barbatii nu au voie sa necajeasca femeile si nici sa se angajeze in galcevi caci astfel ii astepta o primavara cu ghinion si un an deloc prielnic. Atat baietii, cat si fetele au datoria de a se veseli in aceasta zi pentru a avea parte de iubire intreg anul.

Daca vor ca iubirea sa ramana vie de-a lungul intregului an, tinerii care formeaza un cuplu trebuie sa se sarute in aceasta zi.

Lucrarile campului, tesutul, cusutul, treburile grele ale gospodariei nu sunt permise in aceasta zi. In schimb, curatenia este permisa, fiind considerata aducatoare de spor si prospetime.

Nu ai voie sa plangi in ziua de Dragobete. Se spune ca lacrimile care curg in aceasta zi sunt aducatoare de necazuri si suparari in lunile care vor urma.

In unele zone ale tarii, ajunul Dragobetelor este asemanator ca simbolistica noptii de Boboteaza. Fetele tinere, curioase sa isi afle ursitul, isi pun busuioc sfintit sub perna, avand credinta ca Dragobetele le va ajuta sa gaseasca iubirea adevarata.

Creștinii ortodocși îl sărbătoresc în fiecare an, pe 20 iulie, pe Sfântul Mare Proroc Ilie Tesviteanul, mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă.

Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria și poate fi considerat un sfânt ecumenic, deoarece este cinstit nu numai în creştinism, ci şi în iudaism şi chiar în tradiţia islamică.

În toate legendele el este reprezentat ca o divinitate solară şi meteorologică, care-şi marchează ziua cu mari nenorociri: incendii, furtuni cu tunete şi fulgere, grindină şi ploi violente şi cine nu respectă această zi este aspru pedepsit. Se spune că Ilie ar fi fost în viaţă un om obişnuit – soldat sau păstor, agricultor sau negustor de vite, care, fiind amăgit de diavol, şi-ar fi ucis părinţii. Iar pentru aceste crime el a trebuit să ispăşească întreaga viaţă. 

În cartea sa, „Obiceiuri populare de peste ani", Ion Ghinoi relatează că Sfântul Ilie „stă închis 40 de ani într-un beci sau bordei; cară apă cu gura mergând în genunchi, pentru a uda un lemn putred; adună lemne din pădure 9 ani pentru a clădi un rug imens în care se aruncă şi arde de viu; păzeşte o turmă de oi în vârf de munte" etc
În cele din urmă Dumnezeu s-a îndurat de suferinţele lui şi considerând că şi-a ispăşit păcatul crimei l-a adus în cer, unde i-a dat un loc între sfinţi, o trăsură de foc cu 2 sau 4 cai înaripaţi şi un bici de foc cu care să gonească diavolii. Iar ura lui pe diavolii care l-au îndemnat să devină ucigaş a rămas atât de mare încât el continuă şi azi să-i urmărească şi să-i lovească cu biciul său de foc, oricunde s-ar afla. Se spune că „tunetul ar fi zgomotul făcut de huruitul trăsurii lui de foc, iar trăsnetul este biciul de foc cu care îi loveşte pe diavolii care se ascund peste tot pe pământ, în turlele bisericilor, prin pomi, pe sub straşina caselor şi în corpurile animalelor – în special câini şi pisici" (T. Pamfilie - Sărbătorile de vară), relatează agero-stuttgart.de.

Legat de această sărbătoare, există nenumărate superstiţii şi tradiţii păstrate din moşi-strămoşi.

Sfântul Ilie fiind şi ocrotitorul recoltelor, în acestă ele se stropesc cu agheasmă pentru ca să aducă rod bogat în anul următor.

De asemenea, încă de dimineață trebuie să se culeagă plante de leac, în special busuioc, ce se pun la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot în acestă zi, se spune că se culeg și plante ce se întrebuințează la vrăji şi farmece.

De Sfântul Ilie este bine să nu se pornească la drum și să nu se lucreze, pentru a nu stârni mânia sfântului, care va reacționa cu trăznete, ploaie sau grindină.

Potrivit tradiției populare, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roadă nouă de mere şi de struguri, nuci şi alune.

Fiind considerat şi ocrotitorul apicultorilor, în 20 iulie, la sate, apicultorii trebuie să recolteze mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de „retezatul stupilor”.

Tot în această zi, se aduc mere la biserică pentru sfințire, aceste fructe devenind de aur pe lumea cealaltă. 

Dacă plouă de Sfântul Ilie

Conform tradiției, dacă plouă de Sfântul Ilie, ploaia nu va înceta timp de 20 de zile, iar dacă tună, alunele și merele vor fi viermănoase.

Dacă, însă, va fi furtună, geamurile și ușile casei să fie bine închise pentru a-i împiedica pe dracii fugăriți de Sfântul Ilie să pătrundă în casă. Nici adăpostirea pe timp de furtună sub vreun carpen nu este recomandată, întrucât acesta este copacul preferat de draci pentru a se ascunde de biciul sfântului. 

Când tună pe 20 iulie, trebuie să își facă cruce, deoacere Dumnezeu i-a poruncit Sfântului Ilie să lovească în toate, numai în cruce nu.

Tradiții pentru fetele nemăritate

Fetele bune de măritat pot afla cum va arăta ursitul lor. Pentru asta, ele trebuie să meargă în ajunul zilei de Sfântul Ilie pe câmpuri, și dezbrăcate să se tăvălească prin cânepă. Dacă noaptea va visa cânepă verde, se vor mărita cu un bărbat tânăr, dacă în vis le va apare cânepă uscată, viitorul bărbat va fi unul în vârstă, scrie romaniatv.ro.

În unele zone ale țării, pe 20 iulie, la "hora Sântiliei", ciobanii coborau cu turmele de la stâni  și le dăruiau fetelor îndrăgite un caș și o furcă de tors crestată, după care le invitau la horă. Tinerele care nu jucau la acest dans ritual nu puteau fi pețite și nu se puteau mărita în acel an. 

20 iulie - Ziua Aviaţiei Române, a Forţelor Aeriene şi a Energeticianului 

Sfântul Ilie este şi ocrotitorul aviaţiei şi al forţelor aeriene române, pe 20 iulie sărbătorindu-se și Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.

Tot în această zi, începând din 1992, este serbată şi Ziua Energeticianului, Sfântul Prooroc Ilie fiind ocrotitorul spiritual al „soldaţilor luminii“, adică al celor care lucrează în centrale electrice, termocentrale, hidrocentrale, staţii transformatorii, reţele de distribuţie ş.a.

- See more at: http://www.dcnews.ro/sfantul-ilie-20-iulie-traditii-si-obiceiuri_449144.html#sthash.bOAZOKCg.dpuf

IULIE, Cuptor

Cum e de cald aşa de frig va fi în februarie; căldura mare înseamnă an mănos; dacă se schimbă ploaia cu senin cald, atunci va fi mană pe roadele câmpului; dacă muşuroaiele furnicilor sunt înalte, va fi iarna grea; dacă paianjenul îşi rupe pânza, va ploua; dacă luna plină are ”cerc”, la răsărit, urmează timp senin statornic. Se seamănă spanac şi varză a doua oară; se sapă a doua oară cucuruzul; se plivesc viile; începe secerişul.

1.         COSMANDINUL; ANA-FOCA ( Sf. doftori fără de arginţi Cosma şi Damian)

·              se ţine pentru a fi ferit tot anul de boli năprasnice, arşiţă, foc,grindină.

LUNEA ÎNCURCATĂ (se ţine pentru sănătatea vitelor)

·              oamenii mănâncă la câmp ceapă verde şi beau pelin.

·              se scoate ramura pusă de Rusalii la streaşină.

2      Aducerea veşmântului Maicii Domnului în Vlaherne; Sf. voievod Ştefan cel Mare.

MARŢEA RUSITORILOR, MORŢILOR, TRĂZNETULUI

·              “sufletele morţilor se odihnesc după uşă,înainte de a pleca”, se mătură locul.

4    JOIA VERDE; MÂNIOASĂ.

·              se ţine pentru protecţia recoltelor, vitelor şi sănătăţii oamenilor.

·              “Paparudele”, secerarea orzului (obiceiuri pentru sporul recoltei).

5   TĂNĂSIA CIUMII (Cuv. Atanasie de la Aton), apără de boli (bube).

·              VINEREA (se ţine pentru apărarea de tunete).

6.       Sf. Sisoie cel Mare.

·              apărător de boli , protectorul copiilor.

8       PRECUPUL; ZIUA LUPULUI (Sf. Mare Mc. Procopie).

·              înfloreşte grâul, cucul nu mai cântă.

·              se lucrează la câmp numai până la amiază; nu se seceră, nu se toarce.

·              se ţine ca apărare de grindină, vijelie, arşiţă, foc, lupi, boli ale copiilor.

·              se ţine de femei, ca să aibă spor la coptul aluaturilor.

11     JOI, BULCII (se ţine de teama Ielelor).

12     VINERI (se ţine de teama grindinei şi furtunilor).

13.     Soborul Sf. Arhanghel Gavril

13-27  PANTELIILE, SURORILE SF. ILIE.

·              pârjolesc recolta celor ce nu le cinstesc.

15-17  CIRCOVII DE VARĂ, CIRCOVII MĂRINEI.

15.      CIURICA, ZIUA FEMEILOR (Sf. Mc. Chiriac).

·              cine ia bătaie e “ciuruit”(bătut) tot anul; femeile îşi pot bate bărbaţii.

·              femeile o ţin pentru sporul casei, protecţie de boli la oameni, oi şi păsări.

·              nu se dă şi nu se scoate nimic din casă.

16.   MIEZUL VERII.

·              se munceşte la câmp numai până la amiază, se scoate ceapa şi usturoiul.

·              nu se mătură, nu se piaptănă, nu se taie unghiile, nu se coase, nu se toarce.

17.    MĂRINA (Sf. Mare Mc. Mărina, protectoare a păsărilor de curte).

·              cum e ziua aşa va fi toamna; dacă cicoarele (gâze) cântă va fi toamna lungă şi îmbelşugată.

·              se lucrează până la prânz; se planifică claca la cosit iarba; se împarte pânza de cămăşi.

·              nu se toarce, nu se spală rufe, nu se mătură, nu se coase, nu se taie cu foarfeca.

·              se ţine ca apărare de boli (pocituri, luat de iele, bube), de lupi, de stricăciuni la recolte.

·              se dau pomană găini iar copiilor, porumbi de fiert, mere, pâine.

·              oamenii se înfrăţesc şi-şi fac daruri; se pun flori la icoana Maicii Domnului.

·              se culege pelin (se pune în haine,se fac mături), diverse plante de leac şi de descântat.

19.    CIRCOVUL SF. ILIE ĂL DINTÂI

·              se ţine ca apărare de foc.

·              fetele visează ursitul dacă dorm în cămaşa tăvălită în cânepă.

20.     SÂNT-ILIE (Sf. Mare Prooroc Ilie Tesviteanul)

·              nu se lucrează de teama pagubelor (trăznete, ploaie, grindină).

·              îl cinstesc mai ales cojocarii, stuparii

·              se retează stupii, se duc faguri şi mere la biserică spre binecuvântare şi se împart de pomană.

·              se culeg în zori plante de leac stropite cu sânge de cocoş tăiat deasupra lor.

·              se duc berbecii la berbecar.

·              dacă tună vor fi merele şi alunele viermănoase; dacă plouă, va ploua 20 de zile.

·              se ţine “Târgul de fete de pe Muntele Găina” din jud. Alba.

21.    ILIE-PĂLIE, CIRCOVUL LUI SF. ILIE ĂL DIN URMĂ

·              se ţine ca apărare de boli la oameni şi animale, de trăznete, secetă şi foc.

22.    Sf. Mironosiţă şi întocmai ca Apostolii, Maria Magdalena.

·              apără copii de boli.

·              femeile nu lucrează în casă; fac pomeni pentru răposaţi.

23.     OPÂRLIA (Sf. Foca, patronul arşiţei incendiare).

·              se lucrează până la prânz; se ţine ca apărare de foc (o ţin mai ales petroliştii).

·              nu se coace, nu se toarce, nu se dă foc din casă, nu se scaldă.

25.    Adormirea Sf. Ana.

·              se ţine ca apărare de moarte; nu se ţese, nu se doarme.

27.     PANTELIMONUL, Sf. ILIE CEL MIC (Sf. Mare Mc. şi Tămăduitor Pantelimon: protector al călătorilor).

·              se isprăveşte seceratul; încep să cadă frunzele pomilor; e sfârşitul verii.

·              se ţine ca să nu facă viermi poamele şi să se coacă pepenii; ca apărare de boli, pagube, rătăciri.

·              se fierb porumbi şi dovleci iar copiilor li se dau mere.

31.    MACOVEIUL URSULUI, LĂSATUL PENTRU POSTUL ADORMIRII MAICI DOMNULUI (Sf. Iosif din Arimatreia).

·              se ţine ca să nu mănânce ursul sau lupul vitele.

Inaltarea Domnului-Ispasul

  Unul dintre cele douasprezece praznice imparatesti, se sarbatoreste intotdeauna in joia din saptamana a sasea dupa Pasti, la exact 40 de zile de la Invierea Domnului.

  Sarbatoarea, dupa evanghelistul Marcu rememoreaza Inaltare Domnului in ceruri, in prezenta apostolilor, dar si a unui muritor de rand ce purta numele de Ispas.

Dupa liturghie in biserici, cimitire , manastiri, la monumente si la troite se fac slujbe de pomenire a eroilor neamului cazuti pe campurile de lupta dar si in temnite.

In Nasaud, judetul Bistrita-Nasaud, conform traditiei seculare ziua de joi este zi de targ.

Cum era de Ispas la Nasaud?

De dimineata buna, inainte de rasaritul soarelui  pe drumul pietruit al Nasaudului in sunetul rotilor de la carute si tropaitul copitelor cailor acoperite de sunetul zurgalailor,se  trezeau localnicii reamintindu-si ca azi este ziua marelui targ este ziua marelui targ de Ispas la Nasaud.

"Dar cum a dat in fapt de zori

Veneau cu fete si feciori

Traznind radvanele, de crai

Pe netede poteci de plai

La tot radvanul patru cai

Ba patru sori.

Din fundul lumii, mai de sus,

Din zorit si din apus,

Din cat loc poti gandi ca bati

Venitau roiuri de imparati

Cu stema-n frunte si imbracati

Cum astazi nu-s”

Frumoase fete si chipesi feciori de prin toate satele si catunele de pe Vaile Zagrii, Ideciului, Salautei, Bichigiului, Rebrei, Ilvelor dar si a Somesului, de doua ori pe an, la targurile de Ispas si de Samedru isi dau intalnire la Nasaud, pentru a-si etala frumoasele straie dar si maiestria in jocul popular.

Fiecare caruta incarcata de tineri, avea protagonistul sau: ceterasul. Runcanii a caror Ilene Cosanzene erau recunoscute datorita cozilor impletite de mainile dibace ale femeilor mai in varsta, in saisprezece, treizeci si doi, spunandu-se chiar ca se faceau impletituri din saizeci si patru. Asadar runcanii veneau cu vestitii lor ceterasi – fratii Cilica.

Hordouanii si bichigenii, demni urmasi ai lui George Cosbuc si badea Tanase Todoran, ii aveau ceterasi pe Tanca si badea Sever iar Donuc le zicea pe struna subtire rebrenilor si rebrisorenilor.

Falnici si cu cele sapte randuri de pauni in clop, fluturand in bataia vantului isi faceau simtita prezenta si salaoanii care desi nu aveau un ceteras al satului “ arvoneau” adica tocmeau mai intotdeauna pe celebrul si talentatul ceteras al Telciului – Ion Sabadas.

Cu celébrele lor brauri cu “canaci” coborate pana la poalele camasii pe piciorul drept, erau prezenti si zagrenii, mocodenii, nimigenii, mititenii, puhoi de lume, ce mai.

Dimineata in “pciazul” adica piata din centrul orasului, intre doua trei invartite sub arcusul ceterii, mai cumparau de la mesterii populari cate una alta: de la opinci, unelte agricole, rasaduri pana la renumitele clopuri de paie, pe cat de frumoase, pe atat de folositoare, ca doar Ispasul vesteste sosirea verii.

Cand clopotele catedralei trageau de iesire de la slujba, toata suflarea cu mic cu mare mergea in “loagar” unde asa cum au organizat din timp “cizesii” fiecare sat avea jocul lor in jurul carutelor, unde erau cocotati ceterasii iar tinerii, jucau de le sfaraiau calcaiele, ca doar ii vedea lume din atatea sate.

Trei pasi la stanga binisor

Si altii trei la dreapta lor,

Se prind de maini si se desprind

Se aduna-n cerc si iar se intind

Si bat pamantul tropotind

In tact usor”

Cei drept mai  existau si unele altercatii, din cauza unei frumoase fete din alt sat, care a indraznit si a jucat cu un fecior din alt sat, dar intotdeauna acestea se incheiau repede la un pahar de “holirca”(tuica) bine acompaniat de gustul carnatilor si micilor bine prepeliti la jarul molcom.

Horile tineau pana seara, atunci cand din banii adunati de la tinerii din joc, cizesii-adica flacaii care organizau jocul, plateau ceterasii conform intelegerii avute.

Carutele insotite de strigaturile fetelor si feciorilor se reintorceau in satele lor, sub privirile suparate ale nosodenilor care din cand in cand spuneau “noa, asa fain ca anu’ asta nu o mai fost”

Odata ajunsi acasa, cei mai in varsta adunati in fata caselor, la gurile uliciorilor comentau cu talcul bine cunoscut al taranului roman: cine cu cine a jucat mai mult? Cate randuri de paun a avut in clop cutare fecior? Cum a fost impletita si ce haine a purtat cutare fata? Oare cate nunti vor fi in urma targului?

In schimb cei tineri colindau dealurile si razvoarele pentru a culege floarea de alun, care numai in noaptea de Ispas infloreste dar se si scutura, o floare buna de leac dar si de facaturi de dragoste.

Si asa pana la cantatul cocosilor care vestesc o noua zi de munca, satul intra in enigmática sa liniste, lasandu-ne doar pe noi, cei mai in varsta, ca sa povestim celor mai tineri, cat de frumos era odinioara………..