duminică, 20 iulie 2014



Creștinii ortodocși îl sărbătoresc în fiecare an, pe 20 iulie, pe Sfântul Mare Proroc Ilie Tesviteanul, mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă.
Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria și poate fi considerat un sfânt ecumenic, deoarece este cinstit nu numai în creştinism, ci şi în iudaism şi chiar în tradiţia islamică.
În toate legendele el este reprezentat ca o divinitate solară şi meteorologică, care-şi marchează ziua cu mari nenorociri: incendii, furtuni cu tunete şi fulgere, grindină şi ploi violente şi cine nu respectă această zi este aspru pedepsit. Se spune că Ilie ar fi fost în viaţă un om obişnuit – soldat sau păstor, agricultor sau negustor de vite, care, fiind amăgit de diavol, şi-ar fi ucis părinţii. Iar pentru aceste crime el a trebuit să ispăşească întreaga viaţă. 
În cartea sa, „Obiceiuri populare de peste ani", Ion Ghinoi relatează că Sfântul Ilie „stă închis 40 de ani într-un beci sau bordei; cară apă cu gura mergând în genunchi, pentru a uda un lemn putred; adună lemne din pădure 9 ani pentru a clădi un rug imens în care se aruncă şi arde de viu; păzeşte o turmă de oi în vârf de munte" etc
În cele din urmă Dumnezeu s-a îndurat de suferinţele lui şi considerând că şi-a ispăşit păcatul crimei l-a adus în cer, unde i-a dat un loc între sfinţi, o trăsură de foc cu 2 sau 4 cai înaripaţi şi un bici de foc cu care să gonească diavolii. Iar ura lui pe diavolii care l-au îndemnat să devină ucigaş a rămas atât de mare încât el continuă şi azi să-i urmărească şi să-i lovească cu biciul său de foc, oricunde s-ar afla. Se spune că „tunetul ar fi zgomotul făcut de huruitul trăsurii lui de foc, iar trăsnetul este biciul de foc cu care îi loveşte pe diavolii care se ascund peste tot pe pământ, în turlele bisericilor, prin pomi, pe sub straşina caselor şi în corpurile animalelor – în special câini şi pisici" (T. Pamfilie - Sărbătorile de vară), relatează agero-stuttgart.de.
Legat de această sărbătoare, există nenumărate superstiţii şi tradiţii păstrate din moşi-strămoşi.
Sfântul Ilie fiind şi ocrotitorul recoltelor, în acestă ele se stropesc cu agheasmă pentru ca să aducă rod bogat în anul următor.
De asemenea, încă de dimineață trebuie să se culeagă plante de leac, în special busuioc, ce se pun la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot în acestă zi, se spune că se culeg și plante ce se întrebuințează la vrăji şi farmece.
De Sfântul Ilie este bine să nu se pornească la drum și să nu se lucreze, pentru a nu stârni mânia sfântului, care va reacționa cu trăznete, ploaie sau grindină.
Potrivit tradiției populare, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roadă nouă de mere şi de struguri, nuci şi alune.
Fiind considerat şi ocrotitorul apicultorilor, în 20 iulie, la sate, apicultorii trebuie să recolteze mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de „retezatul stupilor”.
Tot în această zi, se aduc mere la biserică pentru sfințire, aceste fructe devenind de aur pe lumea cealaltă. 
Dacă plouă de Sfântul Ilie
Conform tradiției, dacă plouă de Sfântul Ilie, ploaia nu va înceta timp de 20 de zile, iar dacă tună, alunele și merele vor fi viermănoase.
Dacă, însă, va fi furtună, geamurile și ușile casei să fie bine închise pentru a-i împiedica pe dracii fugăriți de Sfântul Ilie să pătrundă în casă. Nici adăpostirea pe timp de furtună sub vreun carpen nu este recomandată, întrucât acesta este copacul preferat de draci pentru a se ascunde de biciul sfântului. 
Când tună pe 20 iulie, trebuie să își facă cruce, deoacere Dumnezeu i-a poruncit Sfântului Ilie să lovească în toate, numai în cruce nu.
Tradiții pentru fetele nemăritate
Fetele bune de măritat pot afla cum va arăta ursitul lor. Pentru asta, ele trebuie să meargă în ajunul zilei de Sfântul Ilie pe câmpuri, și dezbrăcate să se tăvălească prin cânepă. Dacă noaptea va visa cânepă verde, se vor mărita cu un bărbat tânăr, dacă în vis le va apare cânepă uscată, viitorul bărbat va fi unul în vârstă, scrie romaniatv.ro.
În unele zone ale țării, pe 20 iulie, la "hora Sântiliei", ciobanii coborau cu turmele de la stâni  și le dăruiau fetelor îndrăgite un caș și o furcă de tors crestată, după care le invitau la horă. Tinerele care nu jucau la acest dans ritual nu puteau fi pețite și nu se puteau mărita în acel an. 
20 iulie - Ziua Aviaţiei Române, a Forţelor Aeriene şi a Energeticianului 
Sfântul Ilie este şi ocrotitorul aviaţiei şi al forţelor aeriene române, pe 20 iulie sărbătorindu-se și Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.
Tot în această zi, începând din 1992, este serbată şi Ziua Energeticianului, Sfântul Prooroc Ilie fiind ocrotitorul spiritual al „soldaţilor luminii“, adică al celor care lucrează în centrale electrice, termocentrale, hidrocentrale, staţii transformatorii, reţele de distribuţie ş.a.
- See more at: http://www.dcnews.ro/sfantul-ilie-20-iulie-traditii-si-obiceiuri_449144.html#sthash.bOAZOKCg.dpuf

vineri, 4 iulie 2014




IULIE, Cuptor
Cum e de cald aşa de frig va fi în februarie; căldura mare înseamnă an mănos; dacă se schimbă ploaia cu senin cald, atunci va fi mană pe roadele câmpului; dacă muşuroaiele furnicilor sunt înalte, va fi iarna grea; dacă paianjenul îşi rupe pânza, va ploua; dacă luna plină are ”cerc”, la răsărit, urmează timp senin statornic. Se seamănă spanac şi varză a doua oară; se sapă a doua oară cucuruzul; se plivesc viile; începe secerişul.

1.         COSMANDINUL; ANA-FOCA ( Sf. doftori fără de arginţi Cosma şi Damian)
·              se ţine pentru a fi ferit tot anul de boli năprasnice, arşiţă, foc,grindină.
LUNEA ÎNCURCATĂ (se ţine pentru sănătatea vitelor)
·              oamenii mănâncă la câmp ceapă verde şi beau pelin.
·              se scoate ramura pusă de Rusalii la streaşină.

2      Aducerea veşmântului Maicii Domnului în Vlaherne; Sf. voievod Ştefan cel Mare.
MARŢEA RUSITORILOR, MORŢILOR, TRĂZNETULUI
·              “sufletele morţilor se odihnesc după uşă,înainte de a pleca”, se mătură locul.

4    JOIA VERDE; MÂNIOASĂ.
·              se ţine pentru protecţia recoltelor, vitelor şi sănătăţii oamenilor.
·              “Paparudele”, secerarea orzului (obiceiuri pentru sporul recoltei).

5   TĂNĂSIA CIUMII (Cuv. Atanasie de la Aton), apără de boli (bube).
·              VINEREA (se ţine pentru apărarea de tunete).

6.       Sf. Sisoie cel Mare.
·              apărător de boli , protectorul copiilor.

8       PRECUPUL; ZIUA LUPULUI (Sf. Mare Mc. Procopie).
·              înfloreşte grâul, cucul nu mai cântă.
·              se lucrează la câmp numai până la amiază; nu se seceră, nu se toarce.
·              se ţine ca apărare de grindină, vijelie, arşiţă, foc, lupi, boli ale copiilor.
·              se ţine de femei, ca să aibă spor la coptul aluaturilor.

11     JOI, BULCII (se ţine de teama Ielelor).

12     VINERI (se ţine de teama grindinei şi furtunilor).

13.     Soborul Sf. Arhanghel Gavril

13-27  PANTELIILE, SURORILE SF. ILIE.
·              pârjolesc recolta celor ce nu le cinstesc.

15-17  CIRCOVII DE VARĂ, CIRCOVII MĂRINEI.

15.      CIURICA, ZIUA FEMEILOR (Sf. Mc. Chiriac).
·              cine ia bătaie e “ciuruit”(bătut) tot anul; femeile îşi pot bate bărbaţii.
·              femeile o ţin pentru sporul casei, protecţie de boli la oameni, oi şi păsări.
·              nu se dă şi nu se scoate nimic din casă.

16.   MIEZUL VERII.
·              se munceşte la câmp numai până la amiază, se scoate ceapa şi usturoiul.
·              nu se mătură, nu se piaptănă, nu se taie unghiile, nu se coase, nu se toarce.

17.    MĂRINA (Sf. Mare Mc. Mărina, protectoare a păsărilor de curte).
·              cum e ziua aşa va fi toamna; dacă cicoarele (gâze) cântă va fi toamna lungă şi îmbelşugată.
·              se lucrează până la prânz; se planifică claca la cosit iarba; se împarte pânza de cămăşi.
·              nu se toarce, nu se spală rufe, nu se mătură, nu se coase, nu se taie cu foarfeca.
·              se ţine ca apărare de boli (pocituri, luat de iele, bube), de lupi, de stricăciuni la recolte.
·              se dau pomană găini iar copiilor, porumbi de fiert, mere, pâine.
·              oamenii se înfrăţesc şi-şi fac daruri; se pun flori la icoana Maicii Domnului.
·              se culege pelin (se pune în haine,se fac mături), diverse plante de leac şi de descântat.

19.    CIRCOVUL SF. ILIE ĂL DINTÂI
·              se ţine ca apărare de foc.
·              fetele visează ursitul dacă dorm în cămaşa tăvălită în cânepă.

20.     SÂNT-ILIE (Sf. Mare Prooroc Ilie Tesviteanul)
·              nu se lucrează de teama pagubelor (trăznete, ploaie, grindină).
·              îl cinstesc mai ales cojocarii, stuparii
·              se retează stupii, se duc faguri şi mere la biserică spre binecuvântare şi se împart de pomană.
·              se culeg în zori plante de leac stropite cu sânge de cocoş tăiat deasupra lor.
·              se duc berbecii la berbecar.
·              dacă tună vor fi merele şi alunele viermănoase; dacă plouă, va ploua 20 de zile.
·              se ţine “Târgul de fete de pe Muntele Găina” din jud. Alba.

21.    ILIE-PĂLIE, CIRCOVUL LUI SF. ILIE ĂL DIN URMĂ
·              se ţine ca apărare de boli la oameni şi animale, de trăznete, secetă şi foc.

22.    Sf. Mironosiţă şi întocmai ca Apostolii, Maria Magdalena.
·              apără copii de boli.
·              femeile nu lucrează în casă; fac pomeni pentru răposaţi.

23.     OPÂRLIA (Sf. Foca, patronul arşiţei incendiare).
·              se lucrează până la prânz; se ţine ca apărare de foc (o ţin mai ales petroliştii).
·              nu se coace, nu se toarce, nu se dă foc din casă, nu se scaldă.

25.    Adormirea Sf. Ana.
·              se ţine ca apărare de moarte; nu se ţese, nu se doarme.

27.     PANTELIMONUL, Sf. ILIE CEL MIC (Sf. Mare Mc. şi Tămăduitor Pantelimon: protector al călătorilor).
·              se isprăveşte seceratul; încep să cadă frunzele pomilor; e sfârşitul verii.
·              se ţine ca să nu facă viermi poamele şi să se coacă pepenii; ca apărare de boli, pagube, rătăciri.
·              se fierb porumbi şi dovleci iar copiilor li se dau mere.

31.    MACOVEIUL URSULUI, LĂSATUL PENTRU POSTUL ADORMIRII MAICI DOMNULUI (Sf. Iosif din Arimatreia).
·              se ţine ca să nu mănânce ursul sau lupul vitele.



joi, 22 mai 2014

Inaltarea Domnului-Ispasul

  Unul dintre cele douasprezece praznice imparatesti, se sarbatoreste intotdeauna in joia din saptamana a sasea dupa Pasti, la exact 40 de zile de la Invierea Domnului.
  Sarbatoarea, dupa evanghelistul Marcu rememoreaza Inaltare Domnului in ceruri, in prezenta apostolilor, dar si a unui muritor de rand ce purta numele de Ispas.
Dupa liturghie in biserici, cimitire , manastiri, la monumente si la troite se fac slujbe de pomenire a eroilor neamului cazuti pe campurile de lupta dar si in temnite.
In Nasaud, judetul Bistrita-Nasaud, conform traditiei seculare ziua de joi este zi de targ.

Cum era de Ispas la Nasaud?


De dimineata buna, inainte de rasaritul soarelui  pe drumul pietruit al Nasaudului in sunetul rotilor de la carute si tropaitul copitelor cailor acoperite de sunetul zurgalailor,se  trezeau localnicii reamintindu-si ca azi este ziua marelui targ este ziua marelui targ de Ispas la Nasaud.
"Dar cum a dat in fapt de zori
Veneau cu fete si feciori
Traznind radvanele, de crai
Pe netede poteci de plai
La tot radvanul patru cai
Ba patru sori.
Din fundul lumii, mai de sus,
Din zorit si din apus,
Din cat loc poti gandi ca bati
Venitau roiuri de imparati
Cu stema-n frunte si imbracati
Cum astazi nu-s”

Frumoase fete si chipesi feciori de prin toate satele si catunele de pe Vaile Zagrii, Ideciului, Salautei, Bichigiului, Rebrei, Ilvelor dar si a Somesului, de doua ori pe an, la targurile de Ispas si de Samedru isi dau intalnire la Nasaud, pentru a-si etala frumoasele straie dar si maiestria in jocul popular.
Fiecare caruta incarcata de tineri, avea protagonistul sau: ceterasul. Runcanii a caror Ilene Cosanzene erau recunoscute datorita cozilor impletite de mainile dibace ale femeilor mai in varsta, in saisprezece, treizeci si doi, spunandu-se chiar ca se faceau impletituri din saizeci si patru. Asadar runcanii veneau cu vestitii lor ceterasi – fratii Cilica.


Hordouanii si bichigenii, demni urmasi ai lui George Cosbuc si badea Tanase Todoran, ii aveau ceterasi pe Tanca si badea Sever iar Donuc le zicea pe struna subtire rebrenilor si rebrisorenilor.
Falnici si cu cele sapte randuri de pauni in clop, fluturand in bataia vantului isi faceau simtita prezenta si salaoanii care desi nu aveau un ceteras al satului “ arvoneau” adica tocmeau mai intotdeauna pe celebrul si talentatul ceteras al Telciului – Ion Sabadas.

Cu celébrele lor brauri cu “canaci” coborate pana la poalele camasii pe piciorul drept, erau prezenti si zagrenii, mocodenii, nimigenii, mititenii, puhoi de lume, ce mai.
Dimineata in “pciazul” adica piata din centrul orasului, intre doua trei invartite sub arcusul ceterii, mai cumparau de la mesterii populari cate una alta: de la opinci, unelte agricole, rasaduri pana la renumitele clopuri de paie, pe cat de frumoase, pe atat de folositoare, ca doar Ispasul vesteste sosirea verii.
Cand clopotele catedralei trageau de iesire de la slujba, toata suflarea cu mic cu mare mergea in “loagar” unde asa cum au organizat din timp “cizesii” fiecare sat avea jocul lor in jurul carutelor, unde erau cocotati ceterasii iar tinerii, jucau de le sfaraiau calcaiele, ca doar ii vedea lume din atatea sate.
Trei pasi la stanga binisor
Si altii trei la dreapta lor,
Se prind de maini si se desprind
Se aduna-n cerc si iar se intind
Si bat pamantul tropotind
In tact usor”
Cei drept mai  existau si unele altercatii, din cauza unei frumoase fete din alt sat, care a indraznit si a jucat cu un fecior din alt sat, dar intotdeauna acestea se incheiau repede la un pahar de “holirca”(tuica) bine acompaniat de gustul carnatilor si micilor bine prepeliti la jarul molcom.
Horile tineau pana seara, atunci cand din banii adunati de la tinerii din joc, cizesii-adica flacaii care organizau jocul, plateau ceterasii conform intelegerii avute.

Carutele insotite de strigaturile fetelor si feciorilor se reintorceau in satele lor, sub privirile suparate ale nosodenilor care din cand in cand spuneau “noa, asa fain ca anu’ asta nu o mai fost”
Odata ajunsi acasa, cei mai in varsta adunati in fata caselor, la gurile uliciorilor comentau cu talcul bine cunoscut al taranului roman: cine cu cine a jucat mai mult? Cate randuri de paun a avut in clop cutare fecior? Cum a fost impletita si ce haine a purtat cutare fata? Oare cate nunti vor fi in urma targului?
In schimb cei tineri colindau dealurile si razvoarele pentru a culege floarea de alun, care numai in noaptea de Ispas infloreste dar se si scutura, o floare buna de leac dar si de facaturi de dragoste.
Si asa pana la cantatul cocosilor care vestesc o noua zi de munca, satul intra in enigmática sa liniste, lasandu-ne doar pe noi, cei mai in varsta, ca sa povestim celor mai tineri, cat de frumos era odinioara………..





vineri, 16 mai 2014


 Vom continua și în acest an cu desfăsurarea proiectului de “Folclor, traditii si obiceiuri românesti”, dar în acest an se numește “Se întâlnește dor cu dor”. Este un proiect prezentat de asociația România, coordonat de Ica Tomi și care a ieșit câștigător la concursul de proiecte finanțate de Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni.
Proiectul se adresează în primul rând românilor din comunitatea Madridului, dorind în același timp ca să se creeze o punte de legatură între comunitățile românești, atât formate recent cât și cele istorice, dar în același timp se dorește a fi și o carte de vizita atrăgătoare pentru cei de altă naționalitate.
Orice comunitate românească din afara granițelor tării simte nevoia unei apropieri de valorile culturale naționale, prin acest proiect dorim o apropiere prin intermediul folclorului, tradițiilor și obiceiurilor românești, cu celelalte comunități românești, în ideea de a ne simți mai aproape de rădăcini și demonstrând că nu suntem comunitati izolate, că putem stabili o colaborare și un schimb de bune practici.
  Cei care au plecat departe de casă nu se pot niciodată dezrădăcina, nu se pot desprinde complet de un loc miraculos plin de amintiri,  iar cu trecerea anilor, sentimentul apartenenței la universul de simboluri al satului devine tot mai puternic, e și nostalgie și duioșie pe care vrem nu vrem o ducem în suflet ca o dulce povară. Într-un fel sau altul cu toții aparținem satului românesc și avem datoria de onoare de a nu-l da uitării , de a ne reamintii și reda viitorimii așa cum era el odinioară.
In proiectul actual vom desfasura 11 ateliere, din care patru practice în care vom învăța si vă vom pune la dispozitie materialele necesare pentru confecționarea unei ii. Pentru aceste ateliere vom constitui un grup de 15 persoane care se pot inscrie trimitând un e-mail pe adresa electrónica a asociației Romania: asociatiaromania@gmail.com sau ica.tomi@fedrom.org
Partea teoretică va fi susținută de șapte ateliere în care vom vorbi despre tradițiile și obiceiurile românești nu numai din spatiul teritoriului României, vom discuta despre tradiții și obiceiuri românești pe care le regăsim și care au fost păstrate de-a lungul mileniilor în comunitătile românești istorice, vom aborda și tema meglenoromanilor, aromânilor, istroromânilor și a minorităților conlocuitoare. În concret vom prezenta obiceiurile din comunitatea româneasca din Bulgaria, Basarabia, vom vorbi despre obiceiurile istroromanilor, meglenoromanilor și aromânilor, dar și obiceiurile și tradițiile din România și influența avută de la minoritătile conlocuitoare.
Tema atelierelor : Costumul popular -confecționare ieri si astăzi, tradiție și evoluție; obiceiurile de nuntă  odinioară și astăzi; folclorul și tradițiile la meglenoromani, aromâni și istroromani; folclor, tradiții și obiceiuri românești din comunitățile istorice românești: Valea Timocului; călușarul și doina -patrimoniul UNESCO; tradiții și obiceiuri similare în spațiul european - tradițiile agrare, medicina populară, descântece; minoritățile conlocuitoare influente reciproce în folclor, traditii, obiceiuri și port popular.
În vederea desfășurării acestui proiect la un nivel cât mai înalt și în atingerea scopului propus, am contactat cu specialisti în folclor, etnografie și etnologie, care sunt dispuși să participe la atelierele care se vor desfășura în Madrid in sediul FEDROM: d-nul profesor Virgil Coman, d-nul dr. Ivo Ghiorghiev din Vidin Bulgaria si doamna Paula Popoiu, Director general en Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti".