duminică, 20 iulie 2014



Creștinii ortodocși îl sărbătoresc în fiecare an, pe 20 iulie, pe Sfântul Mare Proroc Ilie Tesviteanul, mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă.
Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria și poate fi considerat un sfânt ecumenic, deoarece este cinstit nu numai în creştinism, ci şi în iudaism şi chiar în tradiţia islamică.
În toate legendele el este reprezentat ca o divinitate solară şi meteorologică, care-şi marchează ziua cu mari nenorociri: incendii, furtuni cu tunete şi fulgere, grindină şi ploi violente şi cine nu respectă această zi este aspru pedepsit. Se spune că Ilie ar fi fost în viaţă un om obişnuit – soldat sau păstor, agricultor sau negustor de vite, care, fiind amăgit de diavol, şi-ar fi ucis părinţii. Iar pentru aceste crime el a trebuit să ispăşească întreaga viaţă. 
În cartea sa, „Obiceiuri populare de peste ani", Ion Ghinoi relatează că Sfântul Ilie „stă închis 40 de ani într-un beci sau bordei; cară apă cu gura mergând în genunchi, pentru a uda un lemn putred; adună lemne din pădure 9 ani pentru a clădi un rug imens în care se aruncă şi arde de viu; păzeşte o turmă de oi în vârf de munte" etc
În cele din urmă Dumnezeu s-a îndurat de suferinţele lui şi considerând că şi-a ispăşit păcatul crimei l-a adus în cer, unde i-a dat un loc între sfinţi, o trăsură de foc cu 2 sau 4 cai înaripaţi şi un bici de foc cu care să gonească diavolii. Iar ura lui pe diavolii care l-au îndemnat să devină ucigaş a rămas atât de mare încât el continuă şi azi să-i urmărească şi să-i lovească cu biciul său de foc, oricunde s-ar afla. Se spune că „tunetul ar fi zgomotul făcut de huruitul trăsurii lui de foc, iar trăsnetul este biciul de foc cu care îi loveşte pe diavolii care se ascund peste tot pe pământ, în turlele bisericilor, prin pomi, pe sub straşina caselor şi în corpurile animalelor – în special câini şi pisici" (T. Pamfilie - Sărbătorile de vară), relatează agero-stuttgart.de.
Legat de această sărbătoare, există nenumărate superstiţii şi tradiţii păstrate din moşi-strămoşi.
Sfântul Ilie fiind şi ocrotitorul recoltelor, în acestă ele se stropesc cu agheasmă pentru ca să aducă rod bogat în anul următor.
De asemenea, încă de dimineață trebuie să se culeagă plante de leac, în special busuioc, ce se pun la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot în acestă zi, se spune că se culeg și plante ce se întrebuințează la vrăji şi farmece.
De Sfântul Ilie este bine să nu se pornească la drum și să nu se lucreze, pentru a nu stârni mânia sfântului, care va reacționa cu trăznete, ploaie sau grindină.
Potrivit tradiției populare, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roadă nouă de mere şi de struguri, nuci şi alune.
Fiind considerat şi ocrotitorul apicultorilor, în 20 iulie, la sate, apicultorii trebuie să recolteze mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de „retezatul stupilor”.
Tot în această zi, se aduc mere la biserică pentru sfințire, aceste fructe devenind de aur pe lumea cealaltă. 
Dacă plouă de Sfântul Ilie
Conform tradiției, dacă plouă de Sfântul Ilie, ploaia nu va înceta timp de 20 de zile, iar dacă tună, alunele și merele vor fi viermănoase.
Dacă, însă, va fi furtună, geamurile și ușile casei să fie bine închise pentru a-i împiedica pe dracii fugăriți de Sfântul Ilie să pătrundă în casă. Nici adăpostirea pe timp de furtună sub vreun carpen nu este recomandată, întrucât acesta este copacul preferat de draci pentru a se ascunde de biciul sfântului. 
Când tună pe 20 iulie, trebuie să își facă cruce, deoacere Dumnezeu i-a poruncit Sfântului Ilie să lovească în toate, numai în cruce nu.
Tradiții pentru fetele nemăritate
Fetele bune de măritat pot afla cum va arăta ursitul lor. Pentru asta, ele trebuie să meargă în ajunul zilei de Sfântul Ilie pe câmpuri, și dezbrăcate să se tăvălească prin cânepă. Dacă noaptea va visa cânepă verde, se vor mărita cu un bărbat tânăr, dacă în vis le va apare cânepă uscată, viitorul bărbat va fi unul în vârstă, scrie romaniatv.ro.
În unele zone ale țării, pe 20 iulie, la "hora Sântiliei", ciobanii coborau cu turmele de la stâni  și le dăruiau fetelor îndrăgite un caș și o furcă de tors crestată, după care le invitau la horă. Tinerele care nu jucau la acest dans ritual nu puteau fi pețite și nu se puteau mărita în acel an. 
20 iulie - Ziua Aviaţiei Române, a Forţelor Aeriene şi a Energeticianului 
Sfântul Ilie este şi ocrotitorul aviaţiei şi al forţelor aeriene române, pe 20 iulie sărbătorindu-se și Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.
Tot în această zi, începând din 1992, este serbată şi Ziua Energeticianului, Sfântul Prooroc Ilie fiind ocrotitorul spiritual al „soldaţilor luminii“, adică al celor care lucrează în centrale electrice, termocentrale, hidrocentrale, staţii transformatorii, reţele de distribuţie ş.a.
- See more at: http://www.dcnews.ro/sfantul-ilie-20-iulie-traditii-si-obiceiuri_449144.html#sthash.bOAZOKCg.dpuf

vineri, 4 iulie 2014




IULIE, Cuptor
Cum e de cald aşa de frig va fi în februarie; căldura mare înseamnă an mănos; dacă se schimbă ploaia cu senin cald, atunci va fi mană pe roadele câmpului; dacă muşuroaiele furnicilor sunt înalte, va fi iarna grea; dacă paianjenul îşi rupe pânza, va ploua; dacă luna plină are ”cerc”, la răsărit, urmează timp senin statornic. Se seamănă spanac şi varză a doua oară; se sapă a doua oară cucuruzul; se plivesc viile; începe secerişul.

1.         COSMANDINUL; ANA-FOCA ( Sf. doftori fără de arginţi Cosma şi Damian)
·              se ţine pentru a fi ferit tot anul de boli năprasnice, arşiţă, foc,grindină.
LUNEA ÎNCURCATĂ (se ţine pentru sănătatea vitelor)
·              oamenii mănâncă la câmp ceapă verde şi beau pelin.
·              se scoate ramura pusă de Rusalii la streaşină.

2      Aducerea veşmântului Maicii Domnului în Vlaherne; Sf. voievod Ştefan cel Mare.
MARŢEA RUSITORILOR, MORŢILOR, TRĂZNETULUI
·              “sufletele morţilor se odihnesc după uşă,înainte de a pleca”, se mătură locul.

4    JOIA VERDE; MÂNIOASĂ.
·              se ţine pentru protecţia recoltelor, vitelor şi sănătăţii oamenilor.
·              “Paparudele”, secerarea orzului (obiceiuri pentru sporul recoltei).

5   TĂNĂSIA CIUMII (Cuv. Atanasie de la Aton), apără de boli (bube).
·              VINEREA (se ţine pentru apărarea de tunete).

6.       Sf. Sisoie cel Mare.
·              apărător de boli , protectorul copiilor.

8       PRECUPUL; ZIUA LUPULUI (Sf. Mare Mc. Procopie).
·              înfloreşte grâul, cucul nu mai cântă.
·              se lucrează la câmp numai până la amiază; nu se seceră, nu se toarce.
·              se ţine ca apărare de grindină, vijelie, arşiţă, foc, lupi, boli ale copiilor.
·              se ţine de femei, ca să aibă spor la coptul aluaturilor.

11     JOI, BULCII (se ţine de teama Ielelor).

12     VINERI (se ţine de teama grindinei şi furtunilor).

13.     Soborul Sf. Arhanghel Gavril

13-27  PANTELIILE, SURORILE SF. ILIE.
·              pârjolesc recolta celor ce nu le cinstesc.

15-17  CIRCOVII DE VARĂ, CIRCOVII MĂRINEI.

15.      CIURICA, ZIUA FEMEILOR (Sf. Mc. Chiriac).
·              cine ia bătaie e “ciuruit”(bătut) tot anul; femeile îşi pot bate bărbaţii.
·              femeile o ţin pentru sporul casei, protecţie de boli la oameni, oi şi păsări.
·              nu se dă şi nu se scoate nimic din casă.

16.   MIEZUL VERII.
·              se munceşte la câmp numai până la amiază, se scoate ceapa şi usturoiul.
·              nu se mătură, nu se piaptănă, nu se taie unghiile, nu se coase, nu se toarce.

17.    MĂRINA (Sf. Mare Mc. Mărina, protectoare a păsărilor de curte).
·              cum e ziua aşa va fi toamna; dacă cicoarele (gâze) cântă va fi toamna lungă şi îmbelşugată.
·              se lucrează până la prânz; se planifică claca la cosit iarba; se împarte pânza de cămăşi.
·              nu se toarce, nu se spală rufe, nu se mătură, nu se coase, nu se taie cu foarfeca.
·              se ţine ca apărare de boli (pocituri, luat de iele, bube), de lupi, de stricăciuni la recolte.
·              se dau pomană găini iar copiilor, porumbi de fiert, mere, pâine.
·              oamenii se înfrăţesc şi-şi fac daruri; se pun flori la icoana Maicii Domnului.
·              se culege pelin (se pune în haine,se fac mături), diverse plante de leac şi de descântat.

19.    CIRCOVUL SF. ILIE ĂL DINTÂI
·              se ţine ca apărare de foc.
·              fetele visează ursitul dacă dorm în cămaşa tăvălită în cânepă.

20.     SÂNT-ILIE (Sf. Mare Prooroc Ilie Tesviteanul)
·              nu se lucrează de teama pagubelor (trăznete, ploaie, grindină).
·              îl cinstesc mai ales cojocarii, stuparii
·              se retează stupii, se duc faguri şi mere la biserică spre binecuvântare şi se împart de pomană.
·              se culeg în zori plante de leac stropite cu sânge de cocoş tăiat deasupra lor.
·              se duc berbecii la berbecar.
·              dacă tună vor fi merele şi alunele viermănoase; dacă plouă, va ploua 20 de zile.
·              se ţine “Târgul de fete de pe Muntele Găina” din jud. Alba.

21.    ILIE-PĂLIE, CIRCOVUL LUI SF. ILIE ĂL DIN URMĂ
·              se ţine ca apărare de boli la oameni şi animale, de trăznete, secetă şi foc.

22.    Sf. Mironosiţă şi întocmai ca Apostolii, Maria Magdalena.
·              apără copii de boli.
·              femeile nu lucrează în casă; fac pomeni pentru răposaţi.

23.     OPÂRLIA (Sf. Foca, patronul arşiţei incendiare).
·              se lucrează până la prânz; se ţine ca apărare de foc (o ţin mai ales petroliştii).
·              nu se coace, nu se toarce, nu se dă foc din casă, nu se scaldă.

25.    Adormirea Sf. Ana.
·              se ţine ca apărare de moarte; nu se ţese, nu se doarme.

27.     PANTELIMONUL, Sf. ILIE CEL MIC (Sf. Mare Mc. şi Tămăduitor Pantelimon: protector al călătorilor).
·              se isprăveşte seceratul; încep să cadă frunzele pomilor; e sfârşitul verii.
·              se ţine ca să nu facă viermi poamele şi să se coacă pepenii; ca apărare de boli, pagube, rătăciri.
·              se fierb porumbi şi dovleci iar copiilor li se dau mere.

31.    MACOVEIUL URSULUI, LĂSATUL PENTRU POSTUL ADORMIRII MAICI DOMNULUI (Sf. Iosif din Arimatreia).
·              se ţine ca să nu mănânce ursul sau lupul vitele.